Actualitatea ambasadei

Inaugurarea Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka, regiunea Volgograd (fostă Stalingrad), Federaţia Rusă

  La 25 octombrie 2015, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, Ambasada României în Federaţia Rusă, în colaborare cu Asociaţia „Voennîe Memorialî” şi autorităţile centrale şi locale ruse, a organizat şi desfăşurat ceremonia oficială de inaugurare a primului Cimitir al Militarilor Români de pe teritoriul fostei URSS, la Rossoşka, regiunea Volgograd (F.Rusă), construit în memoria militarilor români căzuţi în cel de-al Doilea război mondial pe front, în luptele de la Stalingrad.

  Din România, la ceremonie au participat cca. 50 de persoane, între care reprezentanţi ai mai multor instituţii ale statului român - Teodor Meleşcanu - consilier de stat la Guvernul României, Florin Iordache – vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Daniel Ioniţă - secretar de stat al MAE, Sebastian Hotca, secretar de stat DPRP, Codrin-Dumitru Munteanu - secretar general al MApN, Ionel Tălpău – director al ONCE, reprezentanţi ai MAI şi parlamentari. Au mai participat un sobor de preoţi români, condus de ÎPS Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar-patriarhal, istorici militari de la ISPAIM, veterani de război din conducerea ANVR, urmaşul unui militar român căzut la Stalingrad, reprezentanţi ai mass-media, reprezentanţi ai societăţii civile din România. 
  Partea rusă a fost reprezentată de Iuri Zikeev - şeful Reprezentanţei MAE din Rostov-pe-Don, Igor Iniuşkin – şef al Serviciului pentru România din cadrul MAE rus, Serghei Vedeneev, preşedinte al Comitetului economic al Administraţiei regiunii Volgograd, Valeri Kudinski – adjunct al şefului Direcţiei Comemorare a Ministerului Apărării rus, precum şi de reprezentanţi ai conducerii Asociaţiei de cooperare internaţională militar-comemorativă „Voennîe Memorialî”.
  Corpul diplomatic şi militar acreditat la Moscova a fost reprezentat de un grup de ataşaţi militari, din ţări precum Germania, Italia, Polonia, SUA ş.a..
  În deschiderea ceremoniei, după intonarea imnurilor de stat şi arborarea drapelelor României şi Federaţiei Ruse, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, domnul Vasile Soare, a prezentat semnificaţia pentru români a realizării Primului Cimitir Militar Românesc, reconstruit de către statul român cu sprijinul autorităţilor ruse, unde vor fi reînhumaţi militarii români care, în urmă cu peste 7 decenii, au căzut în luptă în peste 70 de localităţi din actuala regiune Volgograd (fostă Stalingrad), zona Cotul Donului şi stepa Kalmîcă. „Pentru români, evenimentul este unul extrem de important, realizarea acestui cimitir după mai bine de 70 de ani fiind practic un gest reparatoriu, o piedică în calea uitării ostaşilor români care şi-au dat viaţa atunci, în cea mai cumplită bătălie a istoriei”, a menţionat ambasadorul Vasile Soare. 
  Şeful misiunii diplomatice a României în Federaţia Rusă a exprimat „convingerea că mormintele militarilor români vor fi păstrate în demnitate de către autorităţile şi locuitorii din zonă, aşa cum prevăd convenţiile internaţionale şi Acordul româno-rus privind protejarea reciprocă a victimelor de război”. Totodată a subliniat buna colaborare româno-rusă în materie de îngrijire reciprocă a mormintelor de război de pe teritoriile celor două ţări, context în care le-a mulţumit autorităţilor centrale, regionale şi locale ruse, respectiv Asociaţiei „Voennîe Memorialî”, pentru sprijinul acordat la construcţia acestui prim cimitir şi a celorlalte monumente româneşti ridicate în ultimii ani pe teritoriul Federaţiei Ruse. 
  Nu în ultimul rând, ambasadorul Vasile Soare le-a mulţumit tuturor participanţilor, dar mai ales celor din România, care au ales să se deplaseze la peste 2000 de km de Ţară pentru a fi martorii unui moment înălţător, emoţionant, când miile de soldaţi români căzuţi la Stalingrad în urmă cu peste 70 de ani îşi găsesc, în sfârşit, odihna de veci în tradiţia românească. 
  Domnul Teodor Meleşcanu, consilier de stat la Guvernul României, a dat citire mesajului prim-ministrului României, Victor Ponta, prin care a fost evidenţiată susţinerea financiară a Guvernului român pentru realizarea acestui proiect şi au fost transmise mulţumiri tuturor entităţilor din România şi F.Rusă care au contribuit la  realizarea Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka şi care au făcut posibilă aducerea în demnitate a mormintelor miilor de militari români căzuţi în luptele de la Stalingrad. Demnitarul român a dat asigurări că sutele de cimitire şi monumente ridicate în România în memoria militarilor sovietici căzuţi pe teritoriul ţării noastre sunt şi vor fi protejate în demnitate.
  Iuri Zikeev, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, a evidenţiat, la rândul său, buna colaborare româno-rusă în domeniul îngrijirii monumentelor ridicate în memoria militarilor căzuţi pe câmpul de luptă, subliniind, totodată, că „se impune unirea eforturilor tuturor în combaterea neofascismului, xenofobiei, separatismului, urii şi a proliferării armamentului de distrugere în masă”, respectiv, a adăugat că „este necesar un efort comun pentru a nu se permite rescrierea istoriei şi nici schimbarea deznodământului celui de-al Doilea Război Mondial”.
  Valeri Kudinski, adjunct al șefului Direcției comemorative a Ministerului Apărării al Rusiei, a subliniat că România şi Rusia au o bună colaborare în domeniul comemorărilor militare, dând asigurări că partea rusă va continua să-şi respecte obligaţiile asumate în cadrul convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care este parte. 

  Ceremonia de inaugurare a Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka a inclus: dezvelirea plăcii comemorative centrale de către reprezentanţii ONCE-România şi Asociaţiei “Voienîe Memorialî”-Rusia, care au înmânat drapelul românesc urmaşului soldatului-sanitar Gheorghe Popescu (căzut la Stalingrad), prezent la ceremonie; un serviciu religios de sfinţire a cimitirului de către soborul de preoţi români condus de ÎPS Varlaam Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, la care au participat şi doi episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse; reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale unui număr de 10 militari români, identificate şi exhumate recent în regiunea Volgograd şi actuala Republică Kalmîkia (ambele din zona fostului Stalingrad); acoperirea simbolică a sicrielor acestora cu pământ adus în săculeţi tricolor din locuri istorice reprezentative din România, precum şi consemnarea impresiilor participanţilor în Cartea Neuitării Eroilor României, confecţionată şi păstrată la Ambasada României în Federaţia Rusă. 
  Reprezentanţii instituţiilor de stat române prezenţi – Parlamentul şi Guvernul României, MAE şi MapN au depus coroane de flori la crucea ridicată pe platoul central al cimitirului, precum şi jerbe şi flori la monumentele comemorative românesc, german şi sovietic din cadrul Complexului Memorial Rossoşka. De asemenea, au fost înmânate, din partea MapN şi Ambasadei României în Federaţia Rusă, diplome de mulţumire pentru sprijin în realizarea proiectului Cimitirului Militarilor Români căzuţi la Stalingrad administraţiilor regiunii Volgograd, raionului Gorodişce şi conducerii Asociaţiei de cooperare internaţională militar-comemorativă „Voennîe Memorialî”.
  La finalul ceremoniei, după fotografia de grup, cei prezenţi au fost invitaţi la o tradiţională pomană creştină românească, organizată de către Ambasada României în Federaţia Rusă la Casa Germană din satul Rossoşka, prin bunăvoinţa reprezentanţei locale a organizaţiei germane VDK.

  Precizări:
  În vara-toamna anului 2014, Ambasada României la Moscova a obţinut, cu sprijinul Asociaţiei "Voennîe Memorialî" din Federaţia Rusă, aprobările legale ale autorităţilor din regiunea Volgograd pentru amplasarea cimitirului românesc în cadrul Complexului Comemorativ Multinaţional Rossoska. Ulterior, Ambasada a solicitat sprijinul Guvernului României pentru realizarea proiectului. Prin Hotararea Guvernului României nr. 421/10 iunie 2015, s-a aprobat finanţarea proiectului de amenajare a "Cimitirul Militarilor Români din Complexul Comemorativ Rossoşka, regiunea Volgograd, fosta Stalingrad/Federaţia Rusă.” În urma semnării contractului economic între Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (România) şi Asociaţia "Voennîe Memorialî" (Federaţia Rusă), la 10 iulie 2015, sub coordonarea Secretariatului general al MApN, au început lucrările de construcţie a cimitirului.
  Cimitirul Militarilor Români de la Rossoşka se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 6.000 m.p. (90 m lungime, 60 m lăţime), fiind constituit din următoarele elemente: gard metalic împrejmuitor; monument central (cruce din granit, înaltă de 3 m); platou central (6 x 9 m); placă centrală din granit, pe care s-a inscripţionat, în limbile română şi rusă, textul „IN MEMORIAM. MILITARILOR ROMÂNI CĂZUŢI ÎN LUPTĂ LA STALINGRAD”; 22 de plăci comemorative cu textul „AICI ODIHNESC MILITARII ROMÂNI CĂZUŢI ÎN LUPTĂ LA … (denumirile celor 79 de foste cimitire de campanie româneşti din timpul războiului)”; placă indicatoare la intrarea în cimitir, cu textul „CIMITIRUL MILITARILOR ROMÂNI ROSSOŞKA”; alei pavate; două catarge (pentru înălţarea drapelelor României şi Rusiei); parcare şi drum de acces.
  In lunile august-octombrie 2015, au fost efectuate primele exhumari (localităţile Plodovitoe, Gromki şi Izbuşenski), fiind identificate 72 de rămăşiţe ale militarilor români, din care 62 au fost reînhumate pe 23 octombrie, iar 10 în timpul ceremoniei de inaugurare a cimitirului pe 25 octombrie 2015. Exhumările vor continua în capaniile anuale viitoare în zona Volgograd şi Republica Kalmikia din Federaţia Rusă, osemintele militarilor români identificate în fostele cimitire de campanie urmând a fi reînhumate în Cimitirul Românesc de la Rossoşka, care se doreşte a fi unul centralizator.

 

  Galerie foto

  Reportaj Televiziunea Română

  Reportaj Televiziunea Volgograd