Comunitatea românească

Pe agenda comunităţii româneşti

 

  • La 29 noiembrie 2012, în saloanele Ambasadei a fost organizată recepţia dedicată Zilei Naţionale a României la care au participat numeroşi membri ai comunităţii româneşti din Moscova.
  • În perioada 12-16 noiembrie 2012 s-au desfăşurat la Moscova Zilele Filmului Românesc, manifestare care s-a bucurat de prezenţa membrilor comunităţii româneşti din Moscova, la deschidere participând ambasadorul României în Federaţia Rusă, reprezentanţi ai Uniunii Cineaştilor, precum şi regizoarea Cristina Nichituş şi actorii Vasile Muraru şi George Pistereanu.
  • La 7 mai 2014, la Universitatea rusă „Prietenia Popoarelor” (RUDN) din Moscova, a avut loc expoziţia anuală „Planeta Sud-Vest”, organizată şi prezentată de studenţii străini ai instituţiei.
    Cu sprijinul Ambasadei României la Moscova, studenţii români la RUDN, îmbrăcaţi în costume populare româneşti, au organizat un stand al României, în cadrul căruia au prezentat cultura şi tradiţiile populare româneşti, precum şi principalele atracţii turistice ale ţării noastre.
    La eveniment au participat tineri din peste 80 de ţări ale lumii, în majoritate studenţi la RUDN, aceştia manifestând un interes deosebit pentru ţara noastră.

 

România la „Art Geo Award”

09.03.2017

La 9 martie 2017, ambasadorul României la Moscova, domnul Vasile Soare, a participat la ceremonia de deschidere a Forumului mondial de artă şi Expoziţiei internaţionale „Art…

Tradiţia Mărţişorului la Ambasada Românei în Federaţia Rusă

06.03.2017

La 4 martie 2017, la Ambasada României la Moscova a avut loc o Seară Românească de marcare a tradiţiei Mărţişorului, la care au participat peste 150 de persoane – membri ai …

Echipa Ambasadei României la Moscova a participat la Jocurile Diplomatice de Iarnă – Nakhabino 2017

14.02.2017

La 11 februarie 2017, la o zi după sărbătorirea în F.Rusă a Zilei Diplomatului, Serviciul de Administrare a Corpului Diplomatic (GlavUpDK) a organizat cea de-a XVII-a ediţie a…