Vize şi servicii consulare

Servicii consulare şi asistenţă pentru cetăţenii români

 

  Atenţie!

  Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că răspândirea la nivel internațional a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie risc şi Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională (USPII).

  În acest sens, OMS a emis recomandarea de vaccinare cu doze de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în următoarele țări terțe: Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Ucraina.

  De asemenea, este obligatorie vaccinarea anti polio a persoanelor care au călătorit  înspre şi/sau dinspre  Afganistan, Nigeria, Pakistan şi Somalia, indiferent de punctul de control trecere a frontierei prin care părăsesc teritoriul acestora (rutier, naval sau aerian), precum şi a celor care au tranzitat ori se află pe teritoriul acestor ţări.

  Se recomandă cetățenilor români să se informeze despre modalităţile de efectuare a vaccinurilor şi despre atenționările emise cu privire la riscurile asupra stării de sănătate, contactând instituţiile medicale autorizate din statele amintite, precum şi Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Ministerului român al Sănătăţii (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori).

  Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

*        *

*

      

România la „Art Geo Award”

09.03.2017

La 9 martie 2017, ambasadorul României la Moscova, domnul Vasile Soare, a participat la ceremonia de deschidere a Forumului mondial de artă şi Expoziţiei internaţionale „Art…

Tradiţia Mărţişorului la Ambasada Românei în Federaţia Rusă

06.03.2017

La 4 martie 2017, la Ambasada României la Moscova a avut loc o Seară Românească de marcare a tradiţiei Mărţişorului, la care au participat peste 150 de persoane – membri ai …

Echipa Ambasadei României la Moscova a participat la Jocurile Diplomatice de Iarnă – Nakhabino 2017

14.02.2017

La 11 februarie 2017, la o zi după sărbătorirea în F.Rusă a Zilei Diplomatului, Serviciul de Administrare a Corpului Diplomatic (GlavUpDK) a organizat cea de-a XVII-a ediţie a…