Actualitatea ambasadei

ZIUA EROILOR ROMÂNIEI 2019 ÎN FEDERAŢIA RUSĂ Inaugurarea a 7 noi monumente în memoria prizonierilor români de război (06.06.2019)

Pentru marcarea în acest an a ZILEI EROILOR ROMÂNIEI, care coincide cu sărbătoarea creştină Înălţarea Domnului (în 2019, la 6 iunie), ambasadorul României în Federaţia Rusă, E.S. Domnul Vasile SOARE, a efectuat o misiune-pelerinaj inedită pe un traseu de aprox.5000 de km prin regiuni din Federaţia Rusă situate între Moscova şi Munţii Urali, pentru a participa la inaugurarea şi sfinţirea, după tradiţie, a 7 noi monumente ridicate în anul 2018 de statul român (prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor) în memoria prizonierilor români de război care au murit în lagărele sovietice în anii 1940-1950 ai secolului XX.

Ambasadorul roman a fost însoţit în această deplasare de colaboratori ai misiunii diplomatice şi de preotul Stefan Stanciu de la Parohia „Sfinţii Arhangheli” din Ghencea / Bucuresti, care, cu binecuvântarea PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ultimii 6 ani  a participat la toate activităţile de comemorare a militarilor români morţi în Rusia - în război şi prizonierat.

Cele 7 noi monumente românești (plăci comemorative verticale, din granit negru – cu înălțimea de 120 cm și lățimea de 70 cm –  pe care este inscripționat, în română și rusă, textul IN MEMORIAM/PRIZONIERILOR ROMÂNI DIN/CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL/MORȚI ÎN RUSIA), inaugurate și sfințite in cadrul acestui turneu comemorativ au fost instalate pe locurile unor foste cimitire multinaţionale pentru prizonieri de război din diverse localităţi/regiuni pe teritoriul Federaţiei Ruse, unde sunt înhumaţi în total 1158 de prizonieri români:

  1. Ciobakovo, Regiunea Iaroslavl (sat din Raionul Tutaev, situat în proximitatea cursului superior al Volgăi, la 40 km  vest de or. Iaroslavl și 320 km nord de Moscova) – 6 prizonieri români, morţi în Spitalul Special NKVD nr.5363;
  2. Mihailovo, Regiunea Ivanovo (sat situat la 450 km nord-est de Moscova, pe cursul superior al fluviului Volga, la cca. 150 km în aval de orașul Kostroma și 170 km în amonte de Nijnîi Novgorod) - 105 prizonieri români, morţi în Lagărul NKVD nr.185;
  3. Usta, Regiunea Nijegorod (sat situat la 250 km nord-est de Nijnîi Novgorod, respectiv la 610 km nord-est Moscova) – 99 prizonieri români, morţi în Spitalul Special NKVD nr.2851;
  4. Mojga, Republica Udmurtia (oraş situat în sud-vestul republicii, la confluența râurilor Syuga și Syugailka, la 81 km de capitala Udmurtiei, Ijevsk, respectiv la 1.150 km nord-est de Moscova) - 222 prizonieri români, morţi în Spitalele Speciale NKVD nr.3880 şi 5888;
  5. Magnitogorsk, Regiunea Celeabinsk (oraș situat la poalele muntelui Magnitnaya, pe versantul estic al Uralului de Sud, pe ambele maluri ale fluviului Ural, la confluența dintre Europa şi Asia, la 1.700 km est de Moscova) – 31 prizonieri români, morţi în  Lagărul NKVD nr.443 şi Spitalul Special nr.5921;
  6. Orsk, Regiunea Orenburg (oraș situat în apropierea frontierei cu Kazahstanul, la 1.750 km sud-est de Moscova) - 224 prizonieri români, morţi în Lagărul NKVD nr.260 şi Spitalul Special nr.3926;
  7. Volsk, Regiunea Saratov (oraș-centru administrativ al raionului Volsk, situat pe malul drept al cursului mijlociu al fluviului Volga, la 150 km nord-est de Saratov şi 1.000 km sud-est de Moscova) – 471 de prizonieri români, morţi în Spitalele Speciale nr. 1691 şi 5134 (înhumaţi în două parcele distincte din cimitirul oraşului/sud şi vest).

Ceremonialul de sfințire a fiecărui monument inaugurat a constat în:

  • Prezentarea, de către ambasadorul Vasile SOARE, a contextului istoric în care militarii români au ajuns în prizonierat în URSS în timpul şi după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, respectiv a unor date documentare despre destinul prizonierilor români de război decedaţi în lagăre şi spitale speciale ale NKVD care au existat în  diverse regiuni ale Federaţiei Ruse actuale – în total, aproape 30.000, înhumaţi în 288 de cimitire multinaționale (identificaţi nominal de ambasadă în arhive);
  • Oficierea, de către părintele Ștefan STANCIU, a serviciului liturgic de pomenire a prizonierilor români de război morți și de sfințire a monumentului comemorativ, în cadrul căruia un moment distinct l-a constituit pomenirea individuală a 696 de militari români (identificaţi nominal de ambasadă în arhive) înhumați în cele 7 locații în care au fost inaugurate noile însemne ale recunoștinței românești;
  • Depunerea de candele, lumânări şi flori la fiecare monument de către cei prezenţi – membrii delegaţiei române şi localnici.

În fiecare locație, delegația română a fost întâmpinată şi sprijinită de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse, aceştia participând şi la oficierea slujbelor religioase alături de preotul român.

În spiritul respectului față de memoria tuturor militarilor înhumați în cele 7 cimitire multinaționale de război vizitate, preotul român a sfințit și însemnele comemorative ale prizonierilor unguri şi germani, iar membrii delegaţiei au păstrat momente de reculegere.

***

Numărul total al monumentelor ridicate de statul roman, până în anul 2018, în memoria prizonierilor de război români decedaţi în lagăre şi spitale speciale NKVD pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse, a ajuns la 32, din care 29 de monumente au fost inaugurate şi sfinţite de către Ambasada României la Moscova după tradiţie.

La acestea se adaugă şi două cimitire, amenajate de statul roman după 70 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, urmare demersurilor susţinute ale Ambasadei, unde sunt reînhumate anual rămăşiţe pământeşti ale militarilor români căzuţi în luptă la Stalingrad - Cotul Donului - Stepa Calmîcă (inaugurat la 25.10.2015 la Rossoşka/Volgograd) şi în Caucaz (inaugurat la 26.11.2018 la Apşeronsk/Ţinutul Krasnodar).

 Galerie foto Ciobakovo

 Galerie foto Mihailovo

 Galerie foto Usta

 Galerie foto Mojga

 Galerie foto Magnitogorsk

 Galerie foto Orsk

 Galerie foto Volsk

În prim plan

Modalități de exercitare a dreptului de vot în străinătate la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2019

12.08.2019

Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Pentru informarea alegătorilor români din străinătate, a fost…

ZIUA EROILOR ROMÂNIEI 2019 ÎN FEDERAŢIA RUSĂ Inaugurarea a 7 noi monumente în memoria prizonierilor români de război (06.06.2019)

14.06.2019

Pentru marcarea în acest an a ZILEI EROILOR ROMÂNIEI, care coincide cu sărbătoarea creştină Înălţarea Domnului (în 2019, la 6 iunie), ambasadorul României în Federaţia…

ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ŞI ZIUA COPILULUI 2019 LA MOSCOVA

03.06.2019

Ca în fiecare an, la 1 iunie 2019, Ambasada României la Moscova a marcat Ziua Românilor de Pretutindeni şi Ziua Copilului împreună cu membrii comunităţii româneşti din…