Actualitatea ambasadei

SĂRBĂTOAREA MĂRŢIŞORULUI 2019 LA MOSCOVA

La 2 martie 2019, Ambasada României la Moscova a organizat o Seară Românească pentru marcarea tradiţiei MĂRŢIŞORULUI, la care au participat numeroşi invitaţi -  membri ai comunității românești din Rusia împreună cu familiile lor, reuniţi în Societatea Culturală Română din reg.Moscova şi Centrul Cultural Român „Casa Mare” din Tomsk/Siberia, (ambele înființate în anul 2018). Surpriza serii a fost prezența la eveniment a unui grup de etnici români, membri ai Ansamblului ”Dorule” al Societății Culturale Române ”Dacia” din orașul Karaganda, Republica Kazahstan, în frunte cu președintele acesteia, Nicolae Plușkiș.

În cuvântul adresat oaspeților, ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, a prezentat tradiția străveche a Mărțișorului, semnificaţia şi extinderea geografică a acestuia în arealul românesc şi al comunităţilor de origine română din jurul graniţelor şi până în Balcani (actuala R.Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania/la comunităţile de aromâni). În context, a evidențiat importanţa păstrării și promovării valorilor cultural-identitare şi a tradițiilor românești autentice în rândul comunităţilor românofone din spaţiul Estic/Rusia, Kazahstan, consolidării în continuare a acestor comunităţi.

Atmosfera serii a fost una de adevărată sărbătoare - domnișoarele și doamnele au primit mărţişoare din partea ambasadorului României,  iar solistul GINO – Gheorghe Berghian (directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia), licențiat în muzică şi cu studii de chitară și canto, a susținut un excepţional recital de muzică românească, foarte bine primit de toți cei prezenți, care au cântat împreună cu artistul șlagărele copilăriei lor și au dansat. Ansamblul „Dorule” din Karaganda/Kazahstan a încântat publicul la rîndul său cu un extraordinar program de muzică și dansuri românești, semn că în Asia Centrală comunitatea românească face eforturi pentru păstrarea identităţii naţionale de limbă și cultură. Invitaţii au degustat apoi vinuri românești şi specialități ale bucătăriei tradiționale. 

 

  Galerie foto

Procedura de acreditare a reprezentanților externi ai mass-media și a observatorilor externi pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European

18.04.2019

Ambasada României din Federația Rusă anunță că, în conformitate cu art. 73 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European,…

CONCERT DE ORGĂ LA MOSCOVA PENTRU MARCAREA EXERCITĂRII DE CĂTRE ROMÂNIA A PREȘEDINȚIEI CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

16.04.2019

La 10 aprilie 2019, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Federaţia Rusă a organizat la Catedrala…